Și cum stăteam eu liniștită într-o seară în apartamentul meu din Londra, pentru care plătim cu religiozitate chiria și de care avem grijă ca de ochii din cap, iată aflu cum că pe alte meleaguri nu e chiar așa și că unii chiriași se simt atât de acasă în unele apartamente că nu mai vor să plece, dar nici să plătească facturi și chirie nu li se pare normal.
Și unul dintre aceste apartamente este chiar al meu, cumpărat pe vremea când aveam 25 de ani și plătit cu sudoarea frunții, la propriu plătit cu sudoarea frunții, că numai eu știu prin ce am trecut ca să nu rămân în urmă cu ratele, în condițiile în care nu mi-au dat bani nici iubitul, nici mama, nici tata, nici statul, ba statul mi-a mai pus și bețe în roate când s-a gândit el să îmi ia un sfert din salariu în același timp în care a aruncat TVA-ul în aer. Nici măcar nu l-am cumpărat prin programul Prima casă, să am și eu o rată decentă.
Ce vreau să spun, că mă luai cu văicărelile și mă abătui de la esențial, este că dragii mei chiriași au hotărât că ei nu mai plătesc chirie, dar nici nu pleacă pentru că le place apartamentul și le-a zis alor mei să nu mai calce pe acolo că le arată ei. Maică-mea zice că a fost chiar amenințată cu un cuțit de bucătărie, dar prea mi se pare așa, gen Wild Wild West style și eu de regulă nu cred tot ce spune maică-mea. Acum, să v-o spun pe-a dreaptă, chiriașii aceștia ai mei, după ce că-s nesimțiți, mai sunt și proști de bubuie, că eram pe cale să le fac contract, dar am întârziat cu trimiterea unei procuri, ca să poată ai mei să se ocupe și fraierii n-au mai avut răbdare și s-au dat de gol. Că dacă apucam să le fac contract, mă tem că mă judecam cu ei până mă plictiseam și le făceam apartamentul cadou, cu tot cu ipotecă, bineînțeles.
Așa, neavând niciun fel de act încheiat cu ei, sper să fie mai simplu să-i dau afară, doamne ajută. O să mă deplasez fix în acest scop la Craiova, că așa e când ești proprietar, nu ai liniște, domne, nu ai liniște. Și pe mine care mă bătea gândul să-mi iau o casă în Cuba, ziceți și voi, bine că nu mi-am luat, că era cam departe să fac naveta să mă cert cu chiriașii. Că nu știu chiriașii cubanezi cum sunt, dar chiriașii din Craiova nu răspund la telefon cu dat dracu! Eu am încercat să sun, să vorbim ca oamenii, să văd care e problema, poate ajungem la un consens, să văd ce a fost cu cuțitul ăla de bucătărie și în general, să îi întreb dacă ei chiar vor să se pună cu mine, ei nu știu cine sunt eu? Între noi fie vorba, eu sunt fix nimeni și habar n-am cum o să-i dau afară, dar văd eu la fața locului, că sunt spontană de felul meu. Oricum, după ce îi zbor, o să am grijă să nu își mai găsească locuință de închiriat în Craiova și nici în localitățile limitrofe. Mă rog, o să încerc măcar. Să mai doarmă și pe bancă în parc, că oricum vine primăvara și aerul curat face bine organismului.
Mai știți pe cineva care s-a confruntat cu ceva similar? Dacă aveți sfaturi sau idei despre cum ar trebui să abordez problema, v-aș fi tare recunoscătoare :)